Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului aparține mai multor senatori și deputați, PSD, PNL, PMP, și UDMR și a fost adoptată în unanimitate.
Comisia pentru sănătate publică și comisia pentru învățământ au hotărât să adopte un raport comun suplimentar de admitere cu amendamente admise.
Wiener Adrian, liderul senatorilor USR, a afirmat, în plenul Senatului, că „amendamentele introduse își propun să rezolve o criză”.
Astfel, proiectul prevede că: „Cifra de școlarizare pentru rezidențiat pentru anul 2019 se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Această cifră va fi egală cu numărul absolvenților de medicină cu diplomă de licență. Ministerul Finanțelor asigură resursele financiare necesare școlarizării prin rezidențiat la nivelul cifrelor de școlarizare aprobate.”
Un alt amendament care a fost respins în comisia pentru sănătate, a fost ulterior, admis în plen, cu 53 de voturi „pentru” și 12 împotrivă.
Amendamentul aparține senatorului PSD Liviu Pop și prevede că Ministerul Sănătății organizează admiterea în rezidențiatul pe locuri și posturi, prin concurs național, în a treia duminică a lunii noiembrie, iar admiterea în rezidențiatul în medicină de familie, prin test de selecție, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației naționale. Pentru anul 2019, concursul național pentru admiterea în rezidențiatul pe locuri și pe posturi se organizează în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al Ministrului Sănătății.
Un alt articol prevede că medicii rezidenți, medicii dentiști rezidenți care ocupă prin concurs posturi de asistent de ceretare științifică, efectuează pregătirea în afara normei de bază cu păstrarea tuturor drepturilor de rezident.
Începând cu seria de rezidenți noiembrie 2020, examenul poate fi susținut în termen de maximum 3 ani de la data încheierii programului de pregătire, iar proba scrisă va consta din subiecte unice pe țară, având o pondere de 50% din media probelor de examen, deoarece perioada de maxim 5 ani a fost considerată îndelungată, inclusiv de către Colegiul Medicilor din România.
Medicii specialiști pot obține certificatul de medic specialist în specialitatea medicină de familie după efectuarea unui stagiu de pregătire de șase luni în cabinete de medicină de familie, nominalizați de Ministerul Sănătății.
Medicii rezidenți care au finalizat pregătirea în rezidențiat, dar nu au promovat examenul de specialitate, pot fi încadrați cu contract individual de muncă în unități sanitare publice, inclusiv în cabinete medicale individuale, în funcție de specialitatea în care s-a efectuat pregătirea de rezidențiat și sub îndrumarea unui medic cu drept de liberă practică în specialitatea respectivă. Încadrarea se va face pe funcție de medic, cu salarizarea corespunzătoare de rezident ultimul an, în funcție de specialitatea de confirmare.
Examenul de rezidențiat, care ar fi trebuit să aibă loc pe data de 17 noiembrie, va fi amânat pentru 8 decembrie, deoarece la Ministerul Educației nu există un ministru care să semneze cele șapte ordine necesare organizării probei.
Proiectul a fost adoptat de Senat, primă cameră sesizată, for decizional fiind Camera Deputaților.